slide11
slide6
slide15
slide3
slide8
slide2
slide5
slide9
slide13
slide1
slide16
slide14
0244-340508 Fax: 0244-340428 primariabreaza@yahoo.com

Certitudini privind începuturile istoriei la Breaza, datează de la începutul secolului al XVI-lea. Un document istoric din 1503, Registrele vigesimale brașovene, îl menționează pe Neagoe ot (din) Breaza, prezent la Brașov cu afaceri de negoț. Se presupune că acest Neagoe din Breaza, pomenit de registrele brașovene la 1503, este personajul amintit într-un hrisov domnesc, datat 27 mai 1510. Semnat de domnul Țării Românești, Vlad cel Tânăr, hrisovul menționa: „(…) am dăruit domnia mea acest de față hrisov al domniei mele prea cinstitului Vlastelin jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui(…) și nepoților lui , fiii lui Stoican, să le fie satele anume:
Mărginenii toți (…) și Breaza toată, cu muntele ei de la Florei și de la Negraș (…)

Sursa documentară din 1510 este completată de una epigrafică descoperită pe piciorului mesei din altarul bisericii ctitorite la Podu-Vadului mult mai târziu, în anul 1810. Acest izvor epigrafic menționează: anul 1510, numele unui oarecare Popa Gheorghe și numele localității Breaza.

Dintre stăpânii de odinioară ai moșiei satului Breaza pentru secolul al XVI-lea sunt de amintit, Stoican, mort după 1510, spătarul Drăghici, vel vistiernicul Udriște, mort la 1548, apoi fiii acestuia, banul Udriște și spătarul
Drăghici.

La începutul secolului al XVII-lea, moșia Breaza era stăpânită de Elena din Mărgineni, soția lui  Radu Șerban, domnul Țării Românești în perioada 1602-1611. Ulterior proprietar devine Elina din Sărata (fiica spătarului Drăghici, căsătorită cu Stoica din Bucov), Maria și Stana, fiicele lui Dumitrașco Filipescu.

Un document din 19 iunie 1622, pomenește patru proprietari ai moșiei Breaza: boierii Filipești, negustorul Ghinea, jupanul Gregorie și Elena din Mărgineni. Aceasta din urmă a lăsat partea ei de avere fiicei sale, Elena (Elina), devenită prin căsătorie Cantacuzino(fapt amintit de Diata din 1667-1668).

După moartea acesteia, la 2 martie 1687, fiul ei Șerban Cantacuzino (domn al Țării Românești în perioada 1678-1688), a stricat de mai multe ori Diata și a îm- părțit moșia după bunul său plac. Partea sa de moșie la Breaza a rămas în stăpânirea fiului său Gheorghe Cantacuzino, în timp ce vel aga Matei Cantacuzino care stăpânea o altă parte din moșie, a lăsat moștenire, după moartea sa (24 decembrie 1688), partea sa de avere din satul Breaza, fiului său Toma.

Ceidoi Cantacuzino, Gheorghe și Toma și-au ridicat conace la Breaza: primul în Breaza de Sus, iar cel de-al doilea în Breaza de Jos (cartierul Podu-Vadului). În anul 1711, cei doi   Cantacuzino, Gheorghe și Toma, au fost deposedați de moșii pe motivul că au trădat interesele țării în condițiile războiului ruso-turc, parte componentă a „Problemei orientale”, la începutul secolului al XVIII-lea.

Pe la 1717, noul domn al Țării Românești, fanariotul Nicolae Mavrocordat a dăruit moșia Breaza, vel logofătului
Iordache Crețulescu.

În tumultul evenimentelor din secolul al XVIII-lea, au apărut modificări în stăpânirea moșiei Breaza. Astfel, la 28 ianuarie 1747, Constantin Filipescu, fost vistiernic, a vândut Mănăstirii Mărgineni, partea lui de moșie pe care o stăpânea la Breaza. Ulterior prin Diata Maricăi Filipescu din 1 octombrie 1754, boierii Filipești ies definitiv
din rândul stăpânilor moșiei Breaza.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 1798, domnul Țării Românești, Constantin Hangerliu (1797-1799), a cumpărat moșia Breaza anulând cu brutalitate drepturile localnicilor.

După anul 1799, moșia Breaza (care cuprindea și satele Ocina, Fricoasa și Talea), a fost stăpânită pe rând
de serdarul Nicolae Salgiu, de fiul său Constantin Salgiu, de vel vistierul Scarlat Grigore Ghica.

Fiind scoasă la mezat pentru neplata datoriilor, în 1836, moșia Breaza a fost vândută cu 18.000 taleri vel vistierului Scarlat Grigore Ghica, stăpânită ulterior de Zoe Bibescu Brâncoveanu. La moartea acesteia în 1892, moșia Breaza a fost moștenită de fiica sa Eliza (căsătorită cu Ion Filipescu) și Grigore Basarab – Brâncoveanu
(rămas în conștiința brezenilor cu numele de „Prințul Brâncoveanu”). Acesta din urmă a schimbat chipul și înfățișarea palatului care se află astăzi în vecinătatea Primăriei Breaza, adaptându-l la arhitectura timpului său. Pe aiciaveau să treacă din când în când apropiatele lui rude, Ana Brâncoveanu și Martha Bibescu, personalități de talie europeană, care au slujit cu cinste arta, diplomația și literatura română.

La cumpăna secolelor XIX-XX, vremurile s-au schimbat. Războiul pentru întregirea neamului a însemnat și pentru brezeni suferință și durere. Anii de după 1918 nu mai semănau, parcă, cu cei dinainte.

Încă din timpul operațiunilor militare desfășurate în vara anului 1917, regele Ferdinand I (1914-1927), promitea soldaților de pe front o reformă agrară prin care să-i împroprietărească cu pământ. Reforma s-a înfăptuit în anul 1921, schimbând realitățile economico-sociale de la nivelul comunității. Așa ne explicăm de ce marii proprietari de moșii au dispărut din peisajul locurilor.

Prima jumătate a secolului al XX-lea, reprezintă o perioadă de înflorire a vieții culturale, în jurul Caselor Naționale „România Mare”, înființate de generalul Ion Manolescu, în 1920. Tot el înființează primele școli de meserii, pentru fete și băieți, primul atelier de industrie meșteșugărească și sistematizează strada devenită Bulevardul Eroilor.

După anul 1935, generalul Ion Manolescu contribuie împreună cu „Societatea Cultul Eroilor”, la ridicarea monumentelor eroilor de pe Dealul Gurga și din cartierele localității (Breaza de Jos, Breaza Centru, Breaza de Sus)


După al doilea război mondial, principalele evenimente din viața localității (devenită oraș în 1956) au fost: -înființarea Cooperativei meșteșugărești „Arta Casnică” (1948); –mutarea Liceului Militar, de la Predeal la Breaza (1949); –înființarea Școlii Medii Mixte (Liceul Aurel Vlaicu), în 1950; – înființarea Școlii de meserii UCECOM (1960); –înființarea Fabricii Mecanice de Precizie (Hidrojet S.A.), în 1974.

Profesor mentor, Vasile Focșeneanu

Translate »